22.9 C
Craiova
duminică, 29 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalChioşcariada se extinde

Chioşcariada se extinde

Domeniul public al Craiovei a pierdut mii de metri pătraţi de teren pe care municipalitatea i-a închiriat ilegal unor afacerişti locali. Afacerea s-a materializat prin cârdăşia majorităţii consilierilor locali cu funcţionarii publici, primii închizând ochii la falsurile grosolane ale celorlalţi şi votând cu două mâini înstrăinarea terenurilor.

Craiovenii sunt furaţi pe faţă de autorităţile locale, care au smuls în ultimii doi ani mii de metri pătraţi de teren din domeniul public şi i-au dat fără licitaţie diverşilor clienţi politico-economici ai gestionarilor oraşului. După celebrele cazuri penale în care odraslele consilierilor locali Aurel Bojenoiu şi Eugen Iordache au primit aproape 200 de metri pătraţi prin falsul unor funcţionari publici şi prin abuzul majorităţii celorlalţi consilieri, alte câteva mostre ale ilegalităţilor au ieşit la iveală. Prin Hotărârea nr. 417 din 2006 a consiliului local, în care era pregătit caşcavalul de 110 metri pătraţi pentru fiica lui Aurel Bojenoiu, consilier municipal, au mai fost atribuiţi 1.000 de metri pătraţi fără licitaţie publică. Manevra a fost posibilă graţie referatului întocmit de Gheorghe Daici şi Ionel Păpălă, funcţionari de la Serviciul disciplina în construcţii, anchetaţi în prezent la DNA pentru corupţie în cazul firmei „Ticsim“, a fiicei consilierului Bojenoiu. Decizia finală a aparţinut însă consiliului local, care a votat proiectul de hotărâre, deşi putea lesne constata ilegalitatea lui prin analiza la comisiile de specialitate. Poziţia majorităţii consiliului local faţă de această situaţie a fost exprimată tranşant în urmă cu câteva zile, când aleşii au menţinut Hotărârea nr. 417 în forma actuală, deşi recunoscuseră că unele terenuri înscrise în anexă au fost date nelegal.

 

Primăria, pasivă

 

Primăria Craiova nu ne-a putut face dovada organizării vreunei licitaţii pentru câteva adrese şi magazine aparent necunoscute din anexa la Hotărârea nr. 417. Procedura este o încălcare flagrantă a Legii administraţiei publice locale, care prevede, la art. 125, că „(2) Vânzarea, concesionarea şi închirierea se fac prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii“.

La întrebarea dacă suprafeţele respective au fost închiriate în urma unei licitaţii publice, administraţia a răspuns: NU! „Responsabili nu mi-au comunicat că ar fi fost organizate licitaţii, ci doar că la adresele menţionate terenurile au fost atribuite în baza Hotărârii nr. 135 din 2005“, a declarat Carmen Licu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Craiova. Cum era de aşteptat, Hotărârea nr. 135 din 2005 are acelaşi format ca şi 417 din 2006 şi nici un rând despre vreo licitaţie publică. Directorul Direcţiei juridice, Ovidiu Mischianu, susţine că nici unul dintre jurişti nu a semnat pentru legalitatea documentelor incriminatorii, iar primarul Antonie Solomon confirmă nelegalităţile din propria orgadă, în faţa cărora se şi recunoaşte învins. „Acum am înţeles şi eu cum s-au închiriat terenurile pentru buticari. Dar văd că noi, primăria, nu prea mai avem ce face, că ăştia au şi contracte de închiriere şi autorizaţii şi tot. Daţi-i voi pe mâna justiţiei!“, a spus Solomon. Întrebat dacă are cunoştinţă şi de alţi aleşi care şi-au făcut parte din bunul public, în afară de Eugen Iordache şi Aurel Bojenoiu, primarul a spus iniţial că nu, după care a revenit şi ne-a îndemnat să mai cercetăm, că trebuie să mai găsim câţiva. Secretarul Primăriei Craiova, Nicoleta Miulescu, funcţionarul care şi-a dat viza de legalitate la proiectele de hotărâre ilegale, nu a putut fi contactată.

Traseul penal

 

Procedura de atribuire a pământurilor din domeniul privat al primăriei este simplă: un funcţionar de profil întocmeşte un tabel cu adresele suprafeţelor pe care au pus ochii meseriaşii. În preambul, omul propune încheierea sau prelungirea contractelor de închiriere pentru „construcţiile provizorii amplasate (…)“ pe terenurile din tabel, ca şi când acolo ar fi existat deja gheretele. Altul contrasemnează şi aşa ia naştere proiectul de hotărâre. Direct implicaţi, consilierii municipali trec cu vederea că dovada închirierii prin licitaţie a respectivelor terenuri nu există şi votează „pentru“. Imediat, solicitanţii din tabel vin la primărie şi semnează contractele, ba, pleacă acasă şi cu certificatele de urbanism în buzunar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII